P.Diddy a cheltuit de ziua sa 3 milioane $

P. Diddy este regele exceselor, asa ca la implinirea celor 40 de ani nici nu s-a uitat la bani si s-a distrat din plin.

Lui P.Diddy ii place sa se rasfete si sa trateze regal invitatii, motiv pentru care la sarbatorirea zilei sale de nastere, a 40 de ani de existenta, a cheltuit nu mai putin de trei milioane de dolari, bani cu care altii ar fi trait o viata intreaga.

Stiind ca nu se zgarceste la mancare, bautura si distractie, la party au venit Jay-Z, Bono, Nelly, Denzel Washington si multe alte celebritati.

Locatia aleasa a fost Garden of Eden din New York Plaza Hotel.

Au fost peste 500 de invitati, galoane de sampanie, orhidee in valoare de 30.000 de dolari (nu credem ca si comestibile), ring de dans cat sa incapa toata lumea, candelabre speciale, orchestra de muzica si tone de confetti argintii ce au cazut din tavan.

Unul dintre invitati, desi impresionat de ce a fost la petrecere, a mentionat ca Diddy a cam intrecut masura de data aceasta, insa nimanui nu-i pare rau ca a fost acolo.

Va amintim ca Diddy este celebru si vestit pentru petrecerile pe care le organizeaza, dar si pentru decoratiunile si ideile pe care le pune in aplicare la aceste party-uri. Nimeni, niciodata nu a plecat nemultumit de la vreo petrecere data de el.

Deocamdata noi nu il plangem pe Diddy si nici el nu o face, la capitolul bani, deoarece are o avere estimata la 346 de milioane de dolari.

Kick Ass - Official Trailer [HD] bY free

Prince of Persia - Official Trailer [HD] bY free



Beyonce ft. Lady Gaga - Video Phone [HD]

Beyonce este feroce & sexy, un look în ton cu mesajul lui melodiei: pune-mă pe telefonul tău şi uită-te la mine.

Contrar aşteptărilor, Gaguţa este banală. Nu tu ţoale extravagante, nu tu ochelari, măşti care să-i acopere faţa. Nu. De fapt, Gaguţa apare într-o singură ţinută în toate secvenţele.


Intrebare de la politie.

Puteţi circula cu autovehiculul într-o zonă pietonală dacă:

Variante de răspuns:

a. prestaţi servicii comerciale;
b. aveţi sistemul de iluminare în stare de funcţionare;
c. locuiţi în acea zonă.

Foarte funny! :))

Tocmai ce am primit de la o colega urmatorul mass(Este foarte,foarte funny!:


Un elev se duce la cantina si singurul loc liber este langa un profesor. Neavand ce face, se aseaza acolo.
Profesorul spune:
- Porcul nu-i este prieten porumbelului.
Studentul raspunde:
- Bine, atunci eu am zburat.
Enervat la culme, la examen, profesorul ii pune studentului cele mai grele intrebari, dar acesta raspunde la toate.
In cele din urma, profeorul il intreaba:
- Vezi pe drum un sac de minte si unul de bani.
Pe care il iei?
- Pe cel cu bani.
- Eu l-as lua pe cel cu minte.
-Elevul: Fiecare cu ce n-are...
Profesorul, furios de-a dreptul, ii scrie pe lucrare "BOU".
Studentul merge la el si ii spune:
- Domnule profesor, v-ati semnat, dar nu ati trecut nota!!!

A aparut solutia contra sforaitului | Descopera Ro....

Cercetatorii britanici anunta ca au reusit sa opreasca cu succes fenomenul atat de suparator al sforaitului. Un fapt imbucurator este reprezentat si de pretul platit pentru a scapa de respiratia zgomotoasa din timpul somnului. Totul costa doar 6 $ !

Solutia este extrem de simpla si eficienta in acelasi timp. Consta doar intr-o injectie in cerul gurii. Aceasta procedura medicala duce la...

Tinerii prefera internetul in detrimentul partenerilor reali | Descopera Ro....

Un studiu social realizat in Germania a relevat faptul ca aproximativ 84% dintre tinerii chestionati, tineri cu varste cuprinse intre 19-29 de ani, prefera mai degraba sa duca o viata solitara decat sa isi piarda conexiunea la internet, anunta Reuters.

Viata de zi cu zi lipsita de telefonul mobil pare, de asemenea, de neconceput pentru 97% dintre cei....

Galliani: "Beckham va juca la Milan din ianuarie" | Descopera Ro....

Vicepreşedintele lui AC Milan, Adriano Galliani, a afirmat luni că mijlocaşul englez David Beckham va evolua cu siguranţă, din luna ianuarie, pentru echipa italiană, sub formă de împrumut între ianuarie şi mai 2010. "Este 100% sigură. Tot ce mai trebuie este...

Multe ore de privit la televizor = risc mai mare de depresie | Descopera Ro....

Multe ore de privit la televizor = risc mai mare de depresie | Descopera Ro....

Multe ore de privit la televizor = risc mai mare de depresie

              Multe ore de privit la televizor = risc mai mare de depresie             Copiii care se uita la televizor pana noaptea tarziu ar putea prezenta un risc mai mare de a suferi de depresii, considera autorii unui studiu realizat la Universitatea de Stat din Ohio, SUA.

Se stia deja ca numarul de cazuri de depresie a crescut odata cu raspandirea iluminatului electric, iar cercetatorii cred ca expunerea indelungata la lumina artficiala are efecte nefaste asupra sanatatii emotionale a oamenilor, iar lumina albastruie a televizorului este in mod deosebit nociva.

Studiul a fost efectuat pe animale de laborator (soareci), care au prezentat simptome asociate depresiei mai accentuate, in urma expunerii la lumina 24 de ore din 24, comparativ cu soarecii care au fost expusi unui ciclu de lumina-intuneric cu durate asemanatoare ciclurilor naturale noapte-zi.

Intensitatea simptomelor de depresie a crescut odata cu durata expunerii la lumina artificiala.
Cercetatorii cred ca aceste concluzii pot fi aplicate si la oameni, avand implicatii in situatii ca munca in schimburi de noapte, obiceiul de a lasa copii sa se uite la televizor seara tarziu, dar si iluminatul puternic si neintrerupt din unitatile spitalicesti de terapie intensiva.

Autorii studiului cred ca este vorba despre influenta luminii asupra unui hormon numit melatonina, a carui secretie este inhibata de expunerea la lumina, in special la lumina albastra.

sursa: descopera Ro!

Top 10 cele mai absurde taxe din toate timpurile 4

4. Taxa pe nationalitate


 

Taxele percepute in special strainilor si imigrantilor nu sunt deloc neobisnuite, nici chiar dupa secolul XX. Canada a inceput sa ii taxeze pe imigrantii chinezi in 1885 si nu s-a oprit pana in 1923. Din nefericire, aceasta taxa a fost abrogata nu pentru ca si-ar fi schimbat canadienii optica, ci pentru ca la acea data Actul Chinez de Imigrare a facut prohibita pentru chinezi intrarea pe teritoriul Canadei.